Curăţarea componentelor imprimantei

Curăţarea imprimantei

Notă: Poate fi necesar să efectuaţi această operaţie la fiecare câteva luni.
Avertisment - Pericol de deteriorare: Deteriorarea imprimantei din cauza manipulării necorespunzătoare nu este acoperită de garanţie.
  1. Asiguraţi-vă că imprimanta este oprită şi deconectată de la priza electrică.

    pictogramă de atenţionare pericol de electrocutare ATENŢIE - PERICOL DE ELECTROCUTARE: Pentru a evita riscul electrocutării în timpul curăţării exterioare a imprimantei, deconectaţi cablul de alimentare de la priza de perete şi deconectaţi toate celelalte cabluri de la imprimantă înainte de a continua.
  2. Îndepărtaţi hârtia din recipientul standard şi din alimentatorul multifuncţional.

  3. Îndepărtaţi praful, scamele şi bucăţile de hârtie din jurul şi din interiorul imprimantei utilizând o perie moale sau un aspirator.

  4. Umeziţi cu apă o cârpă curată fără scame, apoi utilizaţi-o pentru a şterge partea exterioară a imprimantei.

    Avertisment - Pericol de deteriorare: Nu utilizaţi produse comerciale de curăţare şi nici detergenţi, deoarece pot să deterioreze partea exterioară a imprimantei.
  5. Asiguraţi-vă că toate zonele imprimantei sunt uscate înainte de începerea unei noi lucrări de imprimare.

Curăţarea geamului scanerului

Curăţaţi geamul scanerului dacă întâmpinaţi probleme de calitate la tipărire, cum ar dungi pe imaginile copiate sau scanate.

  1. Deschideţi capacul scanerului.

    Deschiderea capacului scanerului
  2. Ştergeţi suprafeţele afişate cu o lavetă moale şi fără scame.

    Zone de curăţat

    1

    Suprafaţa inferioară albă a capacului scanerului

    2

    Geam scaner

    3

    Geamul scanerului

    4

    Suprafaţa inferioară albă a capacului ADF


  3. Închideţi capacul scanerului.

Curăţarea încărcătorului şi a lentilei capului de imprimare

  1. Deschideţi uşa frontală inferioară.

    Deschiderea uşii frontale inferioare
  2. Îndepărtaţi recipientul pentru toner rezidual.

    Eliberarea pârghiilor şi apoi îndepărtarea recipientului pentru toner rezidual
  3. Localizaţi ghidajul alb.

    Localizarea ghidajului alb
  4. Trageţi uşor ghidajul până când se opreşte, apoi glisaţi-l încet înapoi la locul său. Repetaţi operaţia de trei ori.

    Cablul de încărcare este curăţat
  5. Îndepărtaţi ştergătorul capului de imprimare.

    Îndepărtarea ştergătorului
  6. Introduceţi ştergătorul în orificiu până la refuz, apoi scoateţi-l prin glisare. Repetaţi operaţia de trei ori.

    Curăţarea lentilei capului de imprimare
  7. Introduceţi ştergătorul înapoi în suportul său.

  8. Reinstalaţi recipientul pentru toner rezidual.

    Recipientul pentru toner rezidual este reinstalat
  9. Închideţi uşa frontală inferioară.

Golirea casetei perforatorului

  1. Deschideţi uşa H.

    Uşa H este deschisă.
  2. Scoateţi şi goliţi caseta perforatorului.

    Caseta perforatorului este îndepărtată.
  3. Reinstalaţi caseta perforatorului.

    Caseta perforatorului este reinstalată.
  4. Închideţi uşa H.