Contactarea serviciului de asistenţă pentru clienţi

Când contactaţi serviciul de asistenţă pentru clienţi, va trebui să puteţi descrie problema cu care vă confruntaţi, mesajul afişat pe ecranul imprimantei şi paşii de depanare pe care i-aţi efectuat deja, încercând să găsiţi o soluţie.

Trebuie să cunoaşteţi tipul de model şi numărul de serie ale imprimantei. Pentru informaţii suplimentare, consultaţi eticheta din partea din spate a imprimantei. Numărul de serie este menţionat şi în pagina de setări meniuri.

Lexmark vă oferă diverse modalităţi pentru a vă ajuta să rezolvaţi problemele de imprimare. Vizitaţi site-ul Web Lexmark la adresa http://support.lexmark.com, apoi selectaţi una dintre următoarele opţiuni:

Bibliotecă tehnică

Puteţi răsfoi biblioteca de manuale, documentaţie de asistenţă, drivere şi alte elemente descărcabile, pentru a vă ajuta să rezolvaţi problemele frecvent întâlnite.

E-mail (Poştă electronică)

Puteţi trimite un mesaj de poştă electronică echipei Lexmark, în care să descrieţi problema întâmpinată. Un reprezentant de service vă va răspunde şi vă va furniza informaţii pentru soluţionarea problemei.

Chat în direct

Puteţi discuta pe chat direct cu un reprezentant de service. Acesta poate colabora cu dvs. pentru a remedia problema imprimantei sau vă poate oferi asistenţă prin Service asistat, caz în care reprezentantul de service se poate conecta de la distanţă prin internet la computerul dvs. pentru a remedia probleme, a instala actualizări sau a efectua alte activităţi care vă vor ajuta să utilizaţi cu succes produsul Lexmark.


Este disponibilă şi asistenţă telefonică. În S.U.A. sau în Canada, sunaţi la 1-800-539-6275. Pentru alte ţări sau regiuni, vizitaţi http://support.lexmark.com.