Rezolvarea problemelor cu aplicaţiile ecranului de început

S-a produs o eroare de aplicaţie

Verificaţi jurnalul de sistem pentru detaliile relevante

  1. Tastaţi adresa IP a imprimantei sau numele gazdei în câmpul adresă al browserului Web.

    Dacă nu cunoaşteţi adresa IP a imprimantei sau numele gazdei, atunci aveţi posibilitatea să:

    • Vizualizaţi informaţiile pe ecranul de început al panoului de control al imprimantei, în secţiunea TCP/IP, sub meniul Reţele/Porturi.

    • Tipăriţi o pagină de configuraţie pentru reţea sau o pagină cu setări de meniuri şi apoi să localizaţi informaţiile în secţiunea TCP/IP.

  2. Faceţi clic pe Setări sau Configurare.

  3. Faceţi clic pe Soluţii dispozitiv > Soluţii (eSF), sau faceţi clic pe Soluţii înglobate.

  4. Faceţi clic pe fila Sistem > Jurnal

  5. Din meniul Filtru, selectaţi starea unei aplicaţii.

  6. Din meniul Aplicaţii, selectaţi o aplicaţie şi apoi faceţi clic pe Remitere.


Asiguraţi-vă că numele fişierului pe care doriţi să-l scanaţi nu se află deja în uz

Verificaţi ca fişierul în care doriţi să scanaţi să nu fie deschis de către un alt utilizator sau o altă aplicaţie.

Pentru a facilita prevenirea erorilor, asiguraţi-vă că în setările de configuraţie ale destinaţiei este selectat fie Append time stamp (Ataşare marcaj de oră), fie Overwrite existing file (Suprascriere fişier existent).


Ajustaţi setările de scanare

În setările de configuraţie ale destinaţiei, reduceţi setările de scanare. De exemplu, pentru a reduce rezoluţia de scanare, dezactivaţi Culoare sau modificaţi parametrul „Tip conţinut” la Text.


Contactaţi asistenţa pentru clienţi

Dacă tot nu puteţi să izolaţi problema, contactaţi asistenţa pentru clienţi.

Depanare Forms and Favorites (Formulare şi preferinţe)

Formularele nu sunt disponibile sau nu funcţionează

Asiguraţi-vă că marcajul care indică spre formular se află în folderul rădăcină Bookmarks (Marcaje)

Dacă marcajul care indică spre formular a fost creat într-un subfolder al folderului Bookmarks (Marcaje), acesta nu va fi disponibil pentru soluţia Forms (Formulare). Ştergeţi marcajul în document şi recreaţi-l în folderul rădăcină Marcaje în document.


Asiguraţi-vă că marcajul indică locaţia corectă

Imprimanta nu validează marcaje. Dacă adresa URL sau locaţia din reţea specificate la crearea marcajului sunt incorecte, imprimanta nu va putea accesa documentul.


Asiguraţi-vă că marcajul în document este creat cu Formate şi preferinţe

Dacă marcajul în document este creat utilizând altă aplicaţie, nu poate fi accesat în Formate şi preferinţe.

O destinaţie de reţea nu mai funcţionează sau este nevalidă

Asiguraţi-vă că autentificarea imprimantei este configurată

Dacă aplicaţia este configurată să utilizeze acreditări de autentificare MFP, setările de autentificare ale imprimantei trebuie configurate din aplicaţia Embedded Web Server.

Pentru mai multe informaţii despre configurarea setărilor de autentificare a imprimantei, consultaţi Embedded Web Server Administrator's Guide (Ghidul administratorului pentru Embedded Web Server), disponibil pe site-ul www.lexmark.com.


Asiguraţi-vă că destinaţia este partajată şi că are o valoare de reţea validă

Verificaţi ca folderul sau fişierul sursă să fie setat să fie partajat în întreaga reţea.

Dacă destinaţia s-a schimbat, atunci este posibil ca adresa de reţea să se fi modificat. Adresa de reţea de destinaţie poate fi accesată numai de la serverul Embedded Web Server.


Asiguraţi-vă că imprimanta este conectată la reţea

Asiguraţi-vă că toate cablurile de reţea corespunzătoare sunt corect conectate şi că setările de reţea ale imprimantei sunt corect configurate. Pentru informaţii despre conectarea la reţea a imprimantei, consultaţi Ghidul pentru lucrul în reţea de pe CD-ul Software şi documentaţie livrat împreună cu imprimanta.


Dacă imprimanta şi fişierul sursă se află în domenii diferite, asiguraţi-vă că informaţiile despre domeniu sunt specificate

Dacă fişierul sursă există într-un domeniu diferit faţă de cel al imprimantei, atunci puteţi edita destinaţia din pagina de configurare a aplicaţiei şi introduce informaţiile corespunzătoare despre domeniu în câmpurile Adresă de reţea şi Domeniu de reţea. Dacă nu ştiţi adresa de reţea a computerului unde este localizat fişierul dvs. sursă, atunci consultaţi persoana care asigură asistenţa sistemului.

De asemenea, puteţi să adăugaţi numele de domeniu în lista Domain Search Order (Ordine căutare domenii) din configuraţia reţelei pentru imprimantă.


Verificaţi jurnalul de sistem pentru detaliile relevante
  1. Tastaţi adresa IP a imprimantei sau numele gazdei în câmpul adresă al browserului Web.

    Dacă nu cunoaşteţi adresa IP a imprimantei sau numele gazdei, atunci aveţi posibilitatea să:

    • Vizualizaţi informaţiile pe ecranul de început al panoului de control al imprimantei, în secţiunea TCP/IP, sub meniul Networks/Ports (Reţele/Porturi).

    • Tipăriţi o pagină de configuraţie pentru reţea sau o pagină cu setări de meniuri şi localizaţi informaţiile în secţiunea TCP/IP.

  2. Faceţi clic pe Setări sau Configurare.

  3. Faceţi clic pe Soluţii dispozitiv > Soluţii (eSF), sau faceţi clic pe Soluţii înglobate.

  4. Faceţi clic pe fila Sistem > Jurnal.

  5. Din meniul Filtru, selectaţi starea unei aplicaţii.

  6. Din meniul Aplicaţii, selectaţi o aplicaţie şi apoi faceţi clic pe Remitere.

Depanare Scan to Network (Scanare în reţea)

Pictograma de aplicaţie lipseşte din ecranul de început

Asiguraţi-vă că activaţi cel puţin o destinaţie validă

Dacă nu este disponibilă nicio destinaţie, este afişată pictograma aplicaţiei
  1. Din serverul EWS, faceţi clic pe Setări sau Configurare.

  2. Faceţi clic pe Soluţii echipament > Soluţii (eSF) sau faceţi clic pe Soluţii încorporate.

  3. Faceţi clic pe numele aplicaţiei > Configurare.

  4. Din secţiunea Buton ecran de început, selectaţi Afişare buton întotdeauna din Opţiune de afişare, apoi faceţi clic pe Aplicare.

Imprimanta nu poate scana către destinaţia selectată

Asiguraţi-vă că destinaţia este validă

În setările configuraţiei de aplicaţie, verificaţi dacă destinaţia este validă.

Dacă destinaţia s-a schimbat, atunci este posibil ca adresa de reţea să se fi modificat. Adresa de reţea de destinaţie poate fi accesată numai de la serverul Embedded Web Server.


Dacă imprimanta şi destinaţia se află în domenii diferite, asiguraţi-vă că informaţiile despre domeniu sunt specificate

Dacă destinaţia se află într-un alt domeniu Windows decât imprimanta, puteţi edita destinaţia din pagina de configurare a aplicaţiei şi puteţi introduce informaţiile adecvate despre domeniul Windows în câmpul de domeniu, ca parte a adresei folderului de reţea. De asemenea, puteţi să adăugaţi numele de domeniu în lista Domain Search Order (Ordine căutare domenii) din configuraţia reţelei pentru imprimantă.


Asiguraţi-vă că software-ul de tip paravan de protecţie (firewall) permite comunicaţia

Dacă destinaţia se află pe un computer care utilizează o versiune mai recentă a sistemului de operare Windows (Windows XP sau ulterior), iar Paravanul de protecţie Windows este activat, este posibil ca imprimanta să aibă dificultăţi la trimiterea informaţiilor la destinaţie, dacă destinaţia şi imprimanta se află în subreţele diferite. Aplicaţia Windows Firewall (Paravan de protecţie Windows) trebuie configurată pentru a permite comunicaţia cu subreţeaua în care se află imprimanta, sau destinaţia trebuie configurată în aceeaşi subreţea cu imprimanta. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi persoana care asigură asistenţa sistemului.


Asiguraţi-vă că la destinaţie nu există deja un fişier cu numele de fişier implicit

În cazul în care cele trei setări de configuraţie din secţiunea File Name (Nume fişier) a paginii de configurare a aplicaţiei nu sunt selectate (allow user to enter file name - se permite utilizatorului să introducă numele fişierului; append time stamp - ataşare marcaj de oră; overwrite existing file - suprascriere fişier existent), iar un fişier cu numele de fişier implicit există deja la destinaţie, nu există nicio metodă de diferenţiere între fişierul nou scanat şi fişierul prezent la destinaţie. Imprimanta nu va putea suprascrie fişierul vechi, fişierul nou nu va primi un marcaj de oră pentru a-l diferenţia de fişierul vechi, iar utilizatorul nu va putea furniza noului fişier un alt nume. În acest caz, fie fişierul vechi trebuie eliminat de la destinaţie, fie trebuie activată una dintre setările menţionate anterior.


Asiguraţi-vă că imprimanta poate comunica şi că reţeaua funcţionează

Verificaţi toate conexiunile de reţea, precum şi configurarea corespunzătoare a setărilor de reţea ale imprimantei. Pentru informaţii despre conectarea la reţea a imprimantei, consultaţi Ghidul pentru lucrul în reţea de pe CD-ul Software şi documentaţie livrat împreună cu imprimanta.


Pentru reţele care utilizează autentificarea LDAP, asiguraţi-vă că setările LDAP au fost corect configurate.

Verificaţi dacă setările LDAP sunt configurate corespunzător în configurarea imprimantei şi în dialogul de configurare. Pentru mai multe informaţii despre setările LDAP, contactaţi persoana care asigură asistenţa sistemului.


Asiguraţi-vă că aveţi permisiunea de a salva scanări la această destinaţie

În ecranul Edit Destination (Editare destinaţie) al aplicaţiei, ştergeţi conţinutul câmpului Path Suffix (Sufix cale); sau, la serverul destinaţie, schimbaţi folderul de pornire al utilizatorului pentru a corespunde conţinutului din câmpul Path Suffix (Sufix cale).

Depanare My MFP (Multifuncţionala mea)

Error reading USB drive (Eroare la citirea unităţii USB)

Este posibil ca anumite unităţi flash să nu fie compatibile cu imprimanta. Criteriile minime pe care trebuie să le îndeplinească unitatea flash:

Pentru o listă cu unităţile flash testate şi aprobate, accesaţi site-ul Web Lexmark la www.lexmark.com.

La introducerea unei unităţi USB nu se întâmplă nimic

Dacă nu se întâmplă nimic în câteva secunde de la introducerea unităţii USB în multifuncţională, este posibil ca utilizarea unităţilor USB pe dispozitiv să fie dezactivată. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi persoana care asigură asistenţa sistemului.

Am uitat parola pentru Multifuncţionala mea

Dacă uitaţi parola pentru profilul Multifuncţionala mea, trebuie să ştergeţi profilul de pe unitatea USB, să introduceţi unitatea într-o multifuncţională şi să executaţi din nou expertul de configurare. Pentru a şterge manual profilul Multifuncţionala mea de pe unitatea USB:

  1. Introduceţi unitatea USB într-un computer.

  2. Localizaţi atât fişierele de tip .mymfp.preferences, cât şi orice alte fişiere cu extensia .mymfp (vor fi grupate împreună).

  3. Ştergeţi toate fişierele cu extensia .mymfp.